mun. Chișinău,
str. 31 August 1989, nr. 129.

Tel: 022-23-72-45
Fax:022-23-73-13
Fax:022-23-74-87

office@sindsan.md

 

 

 

 

 

Instruirea continuă

La 22-24 iunie 2011, Sindicatul „Sănătatea”, în colaborare cu Institutului Muncii, a organizat şi desfăşurat cea de a II sesiune din cadrul Programului de calificare suplimentară la studii superioare „Parteneriatul social în sfera muncii”, specialitatea “Negociator în sfera muncii” pentru grupul al III. Activitatea a fost destinată preşedinţilor organizaţiilor sindicale primare, având drept scop formarea competenţelor de negociere în domeniul muncii .

Formatorii au adus la cunoştinţa cursanţilor teme privind analiza informaţiilor economice şi financiare; dreptul muncii; psihologia negocierilor; comunicarea în negocieri; tehnici şi metode de negociere; securitatea şi sănătatea în muncă.

În calitate de formatori participanţii au avut atât reprezentanţi ai sindicatelor: Sindicatul „Sănătatea” – dl Mihail Dutca, Institutul Muncii – dna Liliana Posţan, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor publice: Ministerul Sănătăţii – dna Lilia Gantea, Compania Naţională de Asigurări în Medicină – dna Lilia Gâscă, Inspecţia Muncii – dl Anatolie Guzun, Universitatea de Stat din Moldova – dna Aurelia Pospai. În opinia participanţilor, prezentările făcute de autorităţile publice au fost foarte interesante, utile şi binevenite. Participanţii au intervenit activ cu întrebări, studiind astfel diverse cazuri din propria experienţă.

La finele seminarului participanţii au primit certificate privind instruirea de nivelul I al persoanelor cu răspunderi specifice în domeniul SSM.

  • PDF

Calendar

Prognoza Meteo

Curs Valutar