PROGRAMUL de activitate a Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova pentru anul 2019

OBIECTIVE GENERALE

În anul electoral pentru organizațiile sindicale primare membre ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, Consiliul Republican contează pe competența și înțelepciunea liderilor și membrilor de sindicat în realizarea cu succes a următoarelor obiective de bază:

1. Alegerea în organele de conducere ale organizațiilor sindicale de toate nivelurile a membrilor de sindicat activi, onești, competenți să se implice în apărarea drepturilor și intereselor de muncă, profesionale, economice și sociale ale salariaților membri de sindicat.

2. Reprezentarea competentă a membrilor de sindicat în relațiile cu angajatorii, administrația publică locală și centrală întru apărarea drepturilor și intereselor acestora utilizând normele parteneriatului social în sfera muncii.

OBIECTIVE

pentru realizare de către Biroului Executiv

al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova

1. În conformitate cu prevederile pct. 3 al Regulamentului „Privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în asigurările obligatorii de asistență medicală aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 837/2016 de inițiat, de comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină, negocierile privind reexaminarea salariilor de bază lunare pentru angajații prevăzuți în anexele nr. 1 și nr. 3 din Regulament.

2. Se solicită Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționarea conducătorilor unităților medicale care ignoră respectarea Codului muncii, Legii sindicatelor, Convenției colective nivel de ramură în domeniul sănătății și Contractelor colective de muncă nivel de unitate.

3. În scopul îmbunătățirii activității educaționale vor fi întreprinse următoarele:

3.1. Extinderea sistemului educațional și de formare sindicală asupra tuturor organizațiilor sindicale, ținându-se cont de specificul, posibilitățile acestora.

3.2. Fortificarea reţelei de formatori sindicali și perfecţionarea corpului didactic sindicalist.

3.3. Intensificarea educaţiei, sindicale a tineretului din instituţiile de învăţământ medical.

3.4. Conlucrarea în domeniul educaţional cu organizaţii neguvernamentale din ţară, instituţii statale şi alte organizaţii de interes comun.

3.5. Extinderea colaborării în domeniul educaţiei cu Organizaţia Internaţionalei a Muncii, organizaţiile sindicale internaţionale, diverse fonduri şi fundaţii.

4. În scopul organizării și desfășurării cu succes a Campaniei de dare de seamă și alegeri în organizațiile sindicale membre ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova vor fi întreprinse următoarele:

4.1. Coordonarea modului şi termenilor de organizare şi desfăşurare a adunărilor/conferinţelor de dare de seamă şi alegeri ale organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale în conformitate cu prevederile statutare.

4.2. Acordarea consultaţilor privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor/conferinţelor de dare de seamă şi alegeri în organizaţiile sindicale, membre ale Federației Sindicale „Sănătatea”.

4.3. Participarea, după necesitate, la adunările/conferinţele de dare de seamă şi alegeri ale organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale din cadrul Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

4.4. Participarea la publicarea buletinului informativ „Curierul Sanitas”, prin elaborarea materialelor.

4.5. Monitorizarea fluxului de informaţie de pe pagina WEB a Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova www.sindsan.md şi pagina de facebook a Federaţiei www.facebook.com/sindsan.md/ și intervenirea, la necesitate, cu materiale informative pentru completarea acestora.

OBIECTIVE

pentru realizare de către organele elective ale organizațiilor sindicale

membre ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova

1. Obiective generale

1.1. Implicarea membrilor de sindicat întru apărarea drepturilor de muncă, profesionale, economice și sociale ale acestora în relațiile cu administrația unității, organele administrației publice locale și centrale.

1.2. Organizarea și monitorizarea desfășurării adunărilor/conferințelor de dare de seamă și alegeri în organizațiile sindicale membre ale Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova în strictă conformitate cu Statutul Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

Termenul limită a finalizării Campaniei de dare de seamă și alegeri – 31 martie 2020.

1.3. În comun cu administrația, a întreprinde acțiuni privind:

- valorificarea completă a mijloacelor financiare planificate pentru plata muncii;

- acordarea anuală a ajutorului material salariaților în modul și condițiile prevăzute de art. 1651 al Codului muncii, pct. 91 al Convenției colective nivel de ramură în domeniul sănătății, contractului colectiv de muncă, de alte acte normative la nivel de unitate.

1.4. Asigurarea participării salariaților membri de sindicat la administrarea unității prin:

- participarea la elaborarea proiectelor de hotărâri în domeniul social-economic;

- reprezentarea în organele colegiale, în special Consiliul medical, Consiliul de administrare, Comisia permanentă de atestare și tarifare, Comisia pentru soluționarea litigiilor de muncă etc.;

- colaborarea cu angajatorul în cadrul parteneriatului social etc.

1.5. Asigurarea principiului de transparență cu privire la tratamentul balneosanatorial al salariaților și odihna de vară a copiilor acestora în limita surselor financiare alocate în acest scop, precum și prin compensarea a 50 la sută din costul biletului de tratament pentru membrii de sindicat din mijloacele financiare ale Consiliului Republican al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

2. Obiective în domeniul securității și sănătății în muncă vor fi orientate prioritar:

2.1. Respectarea actelor legislative şi normative din domeniu, Convenţiilor colective (nivel naţional şi de ramură) ce ţin de realizarea drepturilor membrilor de sindicat la securitatea şi sănătatea în muncă.

2.2. Evaluarea factorilor de risc profesional la locurile de muncă, aprobarea planurilor de protecţie şi prevenire cu conţinut concret şi cu mijloace suficiente de finanţare.

2.3. Instruirea periodică a reprezentanţilor sindicatului cu răspunderi specifice în domeniu, a membrilor comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă,informarea salariaţilor despre riscurile existente de afectare a sănătăţii şi măsurile necesare de protecţie.

2.4. Instituirea comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă în toate unităţile unde nu sunt create, asigurarea funcţionării lor, dotarea cabinetelor respective cu materiale informative şi normative, instalarea panourilor, schemelor de evacuare şi sistemelor automatizate de evacuare în caz de incendii.

3. Obiective privind activitatea organizatorică și de informare a membrilor de sindicat:

3.1. Verificarea termenului mandatului organelor de conducere ale organizaţiei sindicale, pe care o reprezintă, şi stabilirea datei convocării adunărilor/conferinţelor de dare de seamă şi alegeri ale organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale în conformitate cu prevederile statutare.

3.2. Organizarea și desfăşurarea adunărilor/conferinţelor de dare de seamă şi alegeri ale organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale în conformitate cu prevederile statutare.

3.3. Prezentarea către Biroul Executiv al Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, în termen de 5 zile după adunare/conferinţă, a extrasului din procesul-verbal, hotărârile adunării/conferinţei, actul Comisiei de cenzori, cât şi anchetele delegaţilor la Congresul VII al Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova, ale membrilor Consiliului Republican al Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova.

3.4. Informarea membrilor de sindicat despre activităţile care le întreprind şi implicarea activă atât a membrilor Comitetului sindical şi ai Comisiei de cenzori, cât şi membrii de sindicat de rând, în scopul comunicării cât mai pe larg despre activitatea organului sindical şi activizării membrilor de sindicat.

3.5. Distribuirea buletinului informativ „Curierul Sanitas” membrilor de sindicat.

3.6. Efectuarea abonării la săptămânalul „Vocea poporului”.

3.7. Monitorizarea fluxului de informaţie de pe pagina WEB a Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova www.sindsan.md şi pagina de facebook a Federaţiei www.facebook.com/sindsan.md/ și informarea membrilor de sindicat.

4. Obiective de viitor orientate spre asigurarea asistenţei juridice a membrilor de sindicat:

4.1. Contribuirea la remedierea şi aplanarea extrajudiciară a litigiilor individuale şi conflictelor colective de muncă.

4.2. Consultarea membrilor de sindicat pe toate procedurile cu privire la litigiile individuale şi conflictele colective de muncă.

4.3. Apărarea în instanţele de judecată a drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat pe probleme vizând relaţiile de muncă.

4.4. Examinarea operativă a petiţiilor membrilor de sindicat.

5. Obiective programatice în domeniul resurselor umane:

5.1. Menţinerea, fortificarea şi diversificarea surselor financiare alocate şi colectate pentru învăţământul medical, axat pe finalităţi de studii şi dobândirea competenţelor.

5.2. Elaborarea mecanismului de stabilire a necesităţilor de personal în baza indicatorilor de sănătate, solicitării asistenţei medicale şi perspectivelor de dezvoltare a instituţiilor.

5.3. Dezvoltarea competenţelor în comunicare şi conlucrare, atât la nivelul medic-medic, cât şi la nivel medic-pacient, medic-rudă.

5.4. Organizaţiile sindicale membre ale Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova, de comun cu administraţia unităţilor medicale vor conlucra activ cu administraţia publică locală privind crearea locurilor atractive de muncă pentru tinerii specialişti.

6. Obiective în domeniul Parteneriatului social în sfera muncii

6.1. Utilizarea potenţialului parteneriatului social în interesele dezvoltării personalităţii salariaţilor, asigurarea drepturilor şi garanţiilor constituţionale ale acestora.

6.2. Conlucrarea activă cu angajatorii, autorităţile publice locale şi centrale.

6.3. Monitorizarea realizării prevederilor Contractelor colective de muncă şi ale Convenţiilor colective.

6.4. Participarea activă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative de toate nivelurile, care vizează drepturile şi interesele salariaţilor.

6.5. Promovarea reprezentanților sindicatului în organele colegiale.