Profesorul – un izvor de dăruire și înțelepciune

„Profesorul – un izvor de dăruire și înțelepciune” a fost genericul activității realizate cu prilejul Zilei Lucrătorului din Învățământ, dedicate aniversării a 75 ani ai Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie ,,Raisa Pacalo”.

Oaspeții de onoare, foștii profesori ai instituției au depănat amintiri frumoase și au mulțumit actualului colectiv didactic pentru faptul că întotdeauna sunt puși în valoare.

Un aport deosebit în organizarea cu succes a activității revine Federației Sindicale ,,Sănătatea” din Moldova. Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale ,,Sănătatea” din Moldova a remarcat că secretul renumelui de care se bucură Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie ,,Raisa Pacalo” este unul uşor de desluşit. Performanţa, excelenţa, tradiţia sunt concepte după care se ghidează, valori care au rezistat dincolo de timp şi spaţiu. Președintele Federației Sindicală „Sănătatea” a felicitat colectivul Centrului de excelență, dorindu-le sănătate, forță de muncă, răbdare în modelarea personalității viitorului – specialist medical.